„Iar astăzi? Timpul filozofiei fenomenologice pare să fi apus. Fenomenologia e privită ca ceva ce ține de trecut, nemaifiind amintită decât dintr-un interes istoric, alături de alte orientări filozofice. Numai că fenomenologia, în ceea ce ea are mai propriu, nu este o orientare. Ea reprezintă tocmai posibilitatea – ce cunoaște odată cu fiecare epocă transformări, și care numai astfel rãmâne o posibilitate statornică – de a gândi, adică de a exprima în deplină adecvare lucrul care trebuie gândit, răspunzând exigenței sale. Dacă asta înțelegem prin fenomenologie și dacă știm să păstrăm acest înțeles, atunci ea poate să dispară ca denumire, pentru ca în locul ei să apară chiar lucrul de care gândirea se preocupă, a cărui stare de manifestare rămâne totdeauna un mister.“

 

Martin Heidegger, „Drumul meu în fenomenologie“ (1963)